„Cel mai tare manager” a nominalizat „transferul carierei”:** „Știam ce-am adus!” Steliștii n-au știut însă ce-au avut în curte

  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihai Stoica susține că era sigur că Bănel Nicoliță va face senzație la Saint-Etienne, chiar dacă primele etape de la transfer a stat mai mult pe bancă. Fostul manager al Stelei spune că Bănel este un jucător foarte ambițios, care nu suportă să fie rezervă și se felicită că el a fost cel care l-a adus la Steaua.

Meme își arogă meritele și pentru transferul lui Raul Rusescu, cel mai în formă stelist, deși recunoaște că Sorin Cîrțu a fost cel care l-a remarcat pe vârful de 23 de ani.

„Pentru Bănel, acomodarea a fost mai greoie. A fost titular în primul meci și a jucat foarte bine, chiar dacă nu era familiarizat. Eu eram sigur că va deveni titular, pentru că el nu este un jucător care să stea pe bancă. Și uite că echipa este neînvinsă de când joacă titular.

Mă bucur foarte mult pentru el. La Steaua, el avea o problemă mentală, se plafonase un pic pentru că nu reușise să plece. Eu știam ce-am adus la Steaua, este probabil cel mai reușit transfer al meu. Acum să se uite ce face Bănel și cei care-l înjurau tot timpul.

Este clar că Raul Rusescu este jucătorul care a strălucit în acest final de campionat. Chiar și cu CFR a jucat bine, el a dat semnalul revirimentului.

Chiar dacă Gigi spune că s-a consultat cu Sorin Cîrțu și Petrescu, pe mine m-a certat acum o lună că l-am adus. Este adevărat că Sorin Cîrțu a pomenit prima dată de numele lui Rusescu, dar eu l-am întrebat pe Gigi de ce nu l-a adus și pe Rusescu atunci când i-a luat pe cei 7 de la Urziceni.

Nu s-a pus problema ca Rusescu să fie supraponderal. E de înălțimea mea și are cu vreo 3 kilograme în minus. Are figura asta de zici că-i gras, dar nu se pune problema”, a declarat Meme Stoica la Sport.ro

Meme Stoica a vorbit și despre partida dintre Maccabi și Schalke, de al cărei rezultat depinde într-o mare măsură calificare Stelei în primăvara Europa League:

„Maccabi Haifa nu o să o bată pe Schalke nici în 1.000 de ani, chiar dacă nemții o să bage echipa a doua”, a mai spus Meme

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Este şi Putin în pericol, după asasinarea generalului Igor Kirilov? Analiza lui Laurenţiu Pleşca, cercetător la Centrul Român de Studii Ruse
Este şi Putin în pericol, după asasinarea generalului Igor Kirilov? Analiza lui Laurenţiu Pleşca, cercetător la Centrul Român de Studii…
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta Ion Ţiriac în fotbal
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta…
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Călin Georgescu a promis! Anunț pentru toți românii: Vă garantez că...
Călin Georgescu a promis! Anunț pentru toți românii: Vă garantez că...
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×